Sfinți părinți

De multe ori aud şi eu pe unii oameni spunând că diavolul este de vină atunci când ei se chinuiesc, în timp ce ei sunt vinovaţi pentru că nu înfruntă corect lucrurile. Apoi ispititorul, ispititor este. Ne poate împiedica de la rău? El îşi face treaba lui. Să nu-l încărcăm pe ispititor chiar cu toate. Odată, un ucenic care trăia la o colibă cu stareţul lui, când a rămas pentru puţin timp singur, a luat un ou, l-a pus pe o cheie – era dintre acele chei mari şi vechi, a aprins o lumânare şi a pus-o sub cheie ca să coacă oul. Stareţul intră pe neaşteptate şi-l vede. „Ce faci acolo?”, îl întreabă. „Părinte, diavolul m-a pus să coc oul pe cheie”, îi răspunde ucenicul său. Atunci se auzi o voce sălbatică: „Măiestria aceasta nici eu nu am ştiut-o. De la el am învăţat-o!”.

"Jugul vieţii este chinuitor şi povara existenţei este grea, deoarece o împovărează lanţurile de plumb ale păcatului morţii. Când însă, cu puterea Domnului Celui Înviat, legăturile de plumb ale păcatului şi morţii sunt înlăturate din fiinţa vieţii şi a existenţei, atunci jugul devine bun şi povara ușoară."

"Cugetând la cele despre Dumnezeu, fii evlavios cu prisosință, bun, cuminte, blând, darnic după putere, îndatoritor, necertăreț și cele asemenea. Căci aceasta este avuția sufletului care nu poate fi furată: să placi lui Dumnezeu prin unele ca acestea, și să nu judeci pe nimeni sau să zici: cutare este rău și a păcătuit; ci mai bine este să-ți cauți de păcatele tale și să privești în tine purtarea ta, de este plăcută lui Dumnezeu. Căci ce ne privește dacă altul este rău?"

"Trăind în păcat, omul se izolează, se cunoaşte numai pe sine însuşi şi face din sine însuşi centrul întregii existenţe. Cu cât se cufundă mai mult în păcat, cu atât prăpastia între timp și veșnicie devine mai mare în conştinţa și în inima lui."

"În chiar clipa primirii până şi a celei mai uşoare simţiri a păcătoşeniei tale şi a primejdiei de a mai zăbovi în ea, adânceşte-te tot mai mult în tine însuţi şi cu o putere de cuget în­că şi mai mare biruieşte-te cu ameninţări şi imagini care zguduie; şi, folosindu-te de ele, clinteşte şi înmoaie inima ta împietrită, aşa cum un ciocan greu sfărâmă piatra cea vârtoasă."

"Nu mărimea, nici mulțimea păcatelor îl pierd pe păcătos, ci viața nepocăită. A păcătui e lucru omenesc, dar a te afla în păcat și a sta culcat e lucru diavolesc."

"Iubește smerenia; ea îți va acoperi toate păcatele tale."

"Betia, curvia, preacurvia, furtul și cele apropiate acestora, oricât sunt de urâte la arătare celor evlavioși și celor ce fug de ele, sau le pedepsesc, nu pricinuiesc atâta durere celor ce stăruiesc în ele fără să se îndrepte, în comparație cu patimile sufletești, care sunt cu mult mai rele și mai grele ca acelea și care duc la starea dracilor și la osânda veșnică rânduită acelora pe cei stăpâniți de ele."

"Nu există păcat de neiertat în afară de păcatul nepocăit"

"Orice păcat constituie o cedare, orice patimă, o trădare, orice răutate, o înfrângere."

"Ce este postul duhovnicesc? Este înfrânarea de la tot ce ne vătămă, de la tot ce strică sufletul nostru, adică de la patimi, ce stau la temelia tuturor păcatelor noastre. Sfinţii Părinţi deosebeau opt patimi de căpetenie: lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de argint, mânia, întristarea, deznădejdea, slava deşartă şi trufia."

"Păcatele, dacă se pun în valoare orientându-le către smerenie, sunt ca și gunoiul ce îl punem la răsaduri."

"Când vedem ceva rău să-l acoperim, iar nu să-l facem cunoscut. Nu este corect să se facă publice căderile morale. Să presupunem că pe drum există o necurăție. Dacă va trece pe acolo un om cuminte, va lua o piatră și o va acoperi, ca să nu pricinuiască dezgust. Unul nesocotit însă, în loc s-o acopere, poate începe să răscolească și să împrăștie mirosul urât. Tot astfel este și atunci când, fără discernământ, dăm publicității păcatele celorlalți pricinuind astfel un mare rău."

"Din micimea sufletească se nasc multe: cârtirea, neauzirea, nerușinarea, hula, necunoașterea și multe altele. Iar mândria și deznădejdea sunt surori bune una cu cealaltă, din care se nasc mii de fii, contribuind cu toții la pierderea sufletului."

"Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbeşti: despre Dumnezeu, până ce nu-ţi întăreşti credinţa în El; despre păcatul altuia, până ce nu-l cunoşti pe al tău; şi despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă."

"Toţi sfinţii şi călugării care s-au lepădat de lume pentru împărăţia lui Dumnezeu, au plâns în toată viaţa lor, întru aşteptarea veşnicei mângâieri, după făgăduinţa Mântuitorului: «Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia». Tot aşa trebuie să plângem şi noi pentru iertarea păcatelor noastre."

"Omul nu poate fi cu desăvârșire liber de patimi; dar le poate stăpâni."