Sfinți părinți
Duhovnicul rânduiește cu discernământ cât de des te poți împărtăși
"Cât de des trebuie să se împărtășească și cât trebuie să postească cineva înainte de Sfânta Împărtășanie, acestea nu intră într-un șablon. Duhovnicul va rândui cu discernământ cât de des se va împărtăși și cât va posti, potrivit cu puterea ce o are. În paralel îl va povățui și la postul duhovnicesc, la abținerea de la patimi, potrivit cu sensibilitatea lui duhovnicească, adică potrivit cu cât își simte greșeala sa și având în vedere răul ce îl poate face vrăjmașul luptând cu un suflet sensibil, ca să nu-l aducă la deznădejde."
Cel mai bine ar fi ca soții să aibă același duhovnic
"Lucrul cel mai bun este să aibă amândoi soții același duhovnic. Nu bărbatul un duhovnic și femeia altul. Dacă două lemne vor fi cioplite de doi tâmplari niciodată nu se vor potrivi. În timp ce dacă vor avea același duhovnic, duhovnicul cioplește umflăturile - slăbiciunile - unuia, cioplește și umflăturile celuilalt și astfel se aplanează greutățile."
Sporirea duhovnicească nu depinde de bunătatea părintelui duhovnic
"Sporirea duhovnicească a nevoitorului nu depinde de bunătatea părintelui duhovnic, ci de gândurile bune ale ucenicului."
Spovedania la preot
"Nu e de ajuns să ne spovedim în fața lui Dumnezeu; se cuvine să ne spovedim de asemenea și în fața celor ce au primit de la Dumnezeu puterea de a spovedi."
Bună este spovedania păcatelor, când în urma ei vine îndreptarea
"Bună este spovedania păcatelor, când în urma ei vine îndreptarea. Dar ce folos este să descoperi rana în fața medicului și să nu întrebuințezi mijloacele de vindecare?"
Tânărul are nevoie de un povățuitor duhovnicesc
"Tânărul are nevoie de un povăţuitor duhovnicesc, care să-l sfătuiască şi de care să asculte, ca să călătorească cu siguranţă duhovnicească, fără primejdii, fără frică şi fără să se împotmolească. Fiecare om, cu cât creşte, cu cât înaintează în vârstă, cu atât dobândeşte experienţă şi de la sine, şi de la alţii. Un tânăr nu are această experienţă. Unul în vârstă foloseşte experienţa dobândită de la sine şi de la alţii pentru a-l ajuta pe tânărul neexperimentat să nu facă gafe. Atunci când tânărul nu ascultă, face experienţe cu sine însuşi. În timp ce, dacă ascultă, va avea câştig."
Să avem evlavie față de duhovnicul nostru
"Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovnicul îşi săvârşeşte slujirea sa în Duhul Sfânt şi de aceea trebuie să avem evlavie faţă de el."
Cei cu viață sfântă vor fi călăuziți direct de Dumnezeu în suflet
"Când sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul însuşi începe să-l călăuzească şi sufletul este învăţat în chip nemijlocit de Dumnezeu, în vreme ce înainte era povăţuit de învăţători şi de Scripturi. Dar rareori se întâmplă ca învăţătorul sufletului să fie Domnul Însuşi prin harul Duhului Sfânt, şi puţini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce vieţuiesc după voia lui Dumnezeu."
Nu te crede mai experimentat sau mai deștept decât alții
"Cădem în amăgire când credem că suntem mai deştepţi şi mai experimentaţi decât alţii şi chiar decât duhovnicul nostru. Şi eu am gândit aşa din lipsă de experienţă şi am suferit pentru aceasta şi sunt foarte mulţumitor lui Dumnezeu că prin aceasta m-a smerit şi m-a povăţuit şi nu m-a lipsit de mila Sa."