Fericit este cel ce caută virtutea
"Păcatele să le ocolim cu toată puterea, fugind de ele. Căci fericit cu adevărat este cel ce caută virtutea și se îndeletnicește cu ea și cercetează cu grijă tot ce este virtute, apropiinduse prin ea de Dumnezeu și unindu-se cu El în minte."
Cât de rele sunt patimile sufletești
"Betia, curvia, preacurvia, furtul și cele apropiate acestora, oricât sunt de urâte la arătare celor evlavioși și celor ce fug de ele, sau le pedepsesc, nu pricinuiesc atâta durere celor ce stăruiesc în ele fără să se îndrepte, în comparație cu patimile sufletești, care sunt cu mult mai rele și mai grele ca acelea și care duc la starea dracilor și la osânda veșnică rânduită acelora pe cei stăpâniți de ele."
Binele nu e bine, când nu se lucrează bine
"Căci nici binele nu e bine, când nu se lucrează bine, ci e bine cu adevărat când nu-şi aşteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni, de pildă bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lăcomie sau nedreptate. Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face."
Omul, singura făptură creată după chipul lui Dumnezeu
"Numai omul, această viețuitoare mintală și rațională, este dintre toate după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu, pentru demnitatea minții și a sufletului, adică pentru necuprinsul, nevăzutul, nemurirea și libertatea voii, ca și pentru însușirea de stăpânitor, născător de prunci și ziditor."
Care este virtutea cea mai mare?
"Mai mare decât toate virtuțile este dreapta socoteală, care e împarateasă și virtutea virtuților."
Cele trei feluri de mânie
"Felurile mâniei sunt trei: iritarea, resentimentul şi ura. Când mânia începe şi se porneşte, se numeşte iritare. Resentimentul este atunci când iritarea stăruie; resentimentul se numeşte şi ranchiună. Ura este mânia care pândeşte timp de răzbunare."
Biruirea patimilor
"Lăcomia pântecelui e stinsă prin înfrânare; curvia, prin dorul dumnezeesc și prin dorința bunurilor viitoare; iubirea de argint, prin compătimirea celor săraci; mânia, prin dragostea față de toți și prin bunătate; întristarea lumească, prin bucuria duhovnicească; trândăvia, prin răbdare, străruință și mulțumire către Dumnezeu; slava deșartă, prin lucrearea ascunsă a poruncilor și prin rugăciunea neîncetată întru zdrobirea inimii; mândria, prin aceea că nu judecăm și nu disprețuim pe nimeni, cum a făcut fariseul, ci ne socotim pe noi ca pe cei mai de pe urmă dintre toți."
Scoica cea mare naște mărgăritarul cel de mult preț
"Astăzi a suflat vânt subțire mai înainte vestitor de bucuria cea a toată lumea. Veselească-se cerul de sus și să se bucure pământul de jos, să se clatine marea lumii, că întru dânsa se naște Scoica cea mare, care din cer, din fulgerul Dumnezeirii, va lua în pântece și va naște pe Hristos, Mărgăritarul cel de mult preț."
Seamănă în dreptate și vei secera Viață!
"Ioachim și Ana au semănat în dreptate și au secerat rod de viață. Luminați, cu lumină de cunoștiniță, și au căutat pe Domnul și le-a venit nașterea dreptății."
Ana și Ioachim, cei fără de fii, nasc pe Născătoarea de Dumnezeu
"Veselește-te, tu Ana cea fără de fii, ceea ce nu puteai să naști! Bucură-te, Ioachime, că din fiica ta Prunc S-a născut nouă, Fiul, și S-a dat nouă și se cheamă numele lui Înger de mare Sfat, mântuirea cea a toată lumea, Dumnezeu tare!"