Iubirea atrage harul lui Dumnezeu
"Iubirea pe toate le înţelege şi se jertfeşte pe sine. Sufletul se împotriveşte tuturor celor ce se fac din constrângere. Iubirea atrage harul lui Dumnezeu."
Sfinți Părinți |
Sfântul Porfirie Kafsokalivitul
Tag-uri:
Nădejdea în tine insuți
"Este foarte primejdios pentru ostaș să-și pună nădejdea în el însuși, căci atunci războiul e ca și pierdut. Să se golească pe sine, ca și cum în inima lui ar fi nimicnicie, și atunci harul cel de viață făcător va crea totul din acea nimicnicie."
Sfinți Părinți |
Sfantul Teofan Zăvorâtul
Tag-uri:
Dumnezeu nicioadată nu îngăduie să păcătuim
"Este greu să spunem că Dumnezeu îngăduie să păcătuim. Dumnezeu niciodată nu îngăduie să păcătuim. Noi facem îngăduinţe, iar apoi vine diavolul şi ne ispiteşte. Când, de pildă, mă mândresc, atunci alung harul dumnezeiesc, pleacă îngerul meu păzitor, vine celălalt, îngerul căzut, diavolul, şi-mi sparg capul. Aceasta este îngăduinţa mea, iar nu a lui Dumnezeu."
În lipsa harului lui Dumnezeu săvârșim cele mai mari nelegiuiri
"Dacă mă va părăsi Harul lui Dumnezeu, voi săvârși cele mai mari nelegiuiri. Și aceasta este cu putință pentru că avem sădit în sufletul nostru tot felul de semințe, și bune și rele. Tot cea ce stăruiește în sufletul nostru prin libera noastră alegere dobândește stăpânire. Câți oameni nu scoteau demoni, iar apoi au căzut!"
Dumnezeu vrea ca omul să Îl caute și să dorească a-L primi
"Domnul dăruiește harul, dar El vrea ca omul sa Îl caute și să dorească a-L primi, închinându-se cu toate ale sale lui Dumnezeu."
Bogăția cerească se înmulțește la cel ce o împarte
"Bogăţia pământească împărţită se împuţinează. Bogăţia cerească a harului se înmulţeşte la cel ce o împarte."
Sfinți Părinți |
Sfântul Serafim de Sarov
Tag-uri:
Ortodoxia e schemă pentru viaţa normală
"Ortodoxia e schemă pentru viaţa normală şi ajutor dumnezeiesc pentru viaţa normală, adică dogmă şi har dumnezeiesc."
Mari duhovnici |
Părintele Dumitru Stăniloae
Tag-uri:
Maica Domnului unește în Ea însăși pe Dumnezeu cu întreaga creație
"Așa cum Una este Mama lui Dumnezeu Cuvântul, tot așa îndată după Dumnezeu, Ea este unul și același izvor care procură toate darurile Lui dumnezeiești și mai presus de fire, din care se adapă din belșug întreaga natură inteligentă; și de aceea nu în altul, ci numai în Ea singură pot fi dobândite intrarea la Dumnezeu și împărtășirea celor dumnezeiești. De aceea pe toți îi întoarce spre Ea însăși, îi adună și unifică între ei și cu Dumnezeu cum unifică centrul razele care de pe cerc spre el."
Sfinți Părinți |
Sfântul Teofan al Niceei
Cel ce se smerește primește iluminare dumnezeiască
"Mulţi dintre studenţi, deşi au învăţat bine lecţiile, nu se duc să-şi dea examenele, pentru că se tem că nu vor scrie bine. Şi cu toate că ei ar putea face faţă cu uşurinţă examenelor, îşi creează ei înşişi, din pricina fricii, o stare de panică. Dar dacă ei ar spune cu smerenie: „Rugaţi-vă pentru mine ca să merg bine la examene, pentru că singur nu cred că o să reuşesc. Dar cu rugăciunile voastre voi încerca”, atunci, prin faptul că se smeresc, vor primi şi harul Iui Dumnezeu şi iluminarea dumnezeiască. Pe lângă aceasta, înainte de a începe examenele, să se roage Sfântului lor ocrotitor, iar acela îi va ajuta potrivit cu credinţa şi evlavia pe care o au."
Prin rugăciune veți aduce roade
"Nu vă străduiţi cu mijloace omeneşti să îndreptaţi lucrurile rele. Nu va fi nici o roadă. Numai prin rugăciune veţi aduce roade. Să chemaţi harul dumnezeiesc pentru toţi. Să pătrundă harul dumnezeiesc în sufletul lor şi să-i preschimbe. Asta înseamnă creştin."
Sfinți Părinți |
Sfântul Porfirie Kafsokalivitul
Tag-uri: