" Nu minunile îl atrag pe un om raţional spre credinţă. Un individ cu adevărat realist, dacă nu este credincios, va găsi întotdeauna în sine forţe şi capacităţi ca să nu creadă în minuni, iar dacă i-ar apărea o minune în faţă ca un fapt evident, atunci el mai curând nu şi-ar crede simţurilor sale decât să o accepte ca existenţă a realităţii. Dar, dacă până la urmă va accepta-o, o va privi ca pe un fenomen natural, dar de care nu ştiuse până la acel moment. Nu minunea este cea care dă naştere credinţei în sufletul omului realist, ci credinţa dă naştere minunii. Dacă se va întâmpla ca realistul să creadă o dată, apoi tocmai din cauza realismului său el trebuie să accepte şi existenţa minunii."

"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte."

"Munca şi credinţa mi-au dat sens vieţii, mi-au modelat comportamentul şi mi-au conferit profunzime. Totdeauna m-am avântat către necunoscut singur, deoarece numai în mine am avut cea mai mare încredere. Întreaga mea activitate mi-am îndreptat-o către săraci, bolnavi şi nevoiaşi care suferă, pentru a le întinde o mână de ajutor."

"Dacă a crede înseamnă a putea să muţi munţii din loc, o astfel de credinţă este aproape imposibilă unui om muritor. El mai degrabă vrea să creadă decât crede, omul se află mai curând în preajma credinţei decât în miezul ei; Dumnezeu cu care ar trebui să se confunde credinciosul în credinţa sa îi este inaccesibil acestuia din urmă, doar Iisus îi deschide portiţa către cele veşnice prin calitatea sa de om şi de Dumnezeu."