Harul face totul ușor, dar credința contează cel mai mult
"Atunci când harul este prezent, toate sunt uşoare. Însă câteodată, din motive de prudenţă, se retrage, şi atunci omul îşi pierde speranţa şi râvna se micşorează şi chiar şi credinţa păleşte. Acestea sunt cele mai aspre momente ale vieţii duhovniceşti pentru că, dacă Dumnezeu nu îl susţine, omul nu rezistă... Războiul diavolesc începe şi se opune hotărârilor noastre, după caz. Dar scopul lui principal este să lovească credinţa şi astfel să-l facă de râs pe om, dovedindu-l trădător si lepădător. Dacă reuşeşte asta, izbândeşte rană gravă, deoarece taie bunăvoinţa şi râvna, adică capul, şi în felul acesta stăpâneşte fără efort peste tot trupul. Toate se fac pentru credinţă, dar şi credinţa le întreţine pe toate. Dacă se zdruncină credinţa atunci toate se clatină şi linia frontului cedează."
Mari duhovnici |
Părintele Iosif Isihastul
Tag-uri:
Credința naște minuni în inimile oamenilor
" Nu minunile îl atrag pe un om raţional spre credinţă. Un individ cu adevărat realist, dacă nu este credincios, va găsi întotdeauna în sine forţe şi capacităţi ca să nu creadă în minuni, iar dacă i-ar apărea o minune în faţă ca un fapt evident, atunci el mai curând nu şi-ar crede simţurilor sale decât să o accepte ca existenţă a realităţii. Dar, dacă până la urmă va accepta-o, o va privi ca pe un fenomen natural, dar de care nu ştiuse până la acel moment. Nu minunea este cea care dă naştere credinţei în sufletul omului realist, ci credinţa dă naştere minunii. Dacă se va întâmpla ca realistul să creadă o dată, apoi tocmai din cauza realismului său el trebuie să accepte şi existenţa minunii."
Sfinți Părinți |
Feodor M. Dostoievski
Tag-uri:
Cu credință, suntem chemați să iubim
"Ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă, dar să ne mântuiască nu poate fără noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-L cunoaştem ca Tată şi pe noi întreolaltă ca fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte. O cunoştinţă sigură despre acestea - iar credinţa ajută şi duce la această siguranţă - înclină inima, sau dragostea, ca să împlinim cu toată voia porunca cea mare a iubirii, în care se rezumă toată strădania lui Dumnezeu."
Ce am făcut peste zi
"Așa ca întotdeauna seara fac un bilanț al zilei, ma gandesc ce-am făcut peste zi, daca am dăruit un zâmbet cuiva sau poate am îndurerat pe cineva... Este foarte important pentru mine să știu aceste lucruri si mă rog pentru iertare și pentru credința, să-mi pastreze Dumnezeu credinta."
Creștini de seamă |
Sofia Vicoveanca
Tag-uri:
Dacă dragoste nu am nimic nu sunt
"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte."
Sfinți Părinți |
Sfântul Apostol Pavel
Tag-uri:
Cu atât credința mai mare cu atât grijile mai mici
Cu cât credința noastră în Cer este mai mare, cu atât grijile noastre pe pământ sunt mai puține.
Munca şi credinţa mi-au dat sens vieţi
"Munca şi credinţa mi-au dat sens vieţii, mi-au modelat comportamentul şi mi-au conferit profunzime. Totdeauna m-am avântat către necunoscut singur, deoarece numai în mine am avut cea mai mare încredere. Întreaga mea activitate mi-am îndreptat-o către săraci, bolnavi şi nevoiaşi care suferă, pentru a le întinde o mână de ajutor."
Mari oameni de știință |
Academician Leon Dănăilă
Muntele pe care îl mutăm cu credința este propria noastră mândrie
Muntele pe care îl mutăm cu credința este propria noastră mândrie – un munte colosal! Și îl aruncăm în mare!
Sfinți Părinți |
Maica Gavrilia Papaiannis
Omul se află mai degrabă în preajma credinței decât în miezul ei
"Dacă a crede înseamnă a putea să muţi munţii din loc, o astfel de credinţă este aproape imposibilă unui om muritor. El mai degrabă vrea să creadă decât crede, omul se află mai curând în preajma credinţei decât în miezul ei; Dumnezeu cu care ar trebui să se confunde credinciosul în credinţa sa îi este inaccesibil acestuia din urmă, doar Iisus îi deschide portiţa către cele veşnice prin calitatea sa de om şi de Dumnezeu."
Creștini de seamă |
Academician Nicolae Dabija
Tag-uri: