Sfinți părinți
Învierea Domnului Hristos - singura și cea mai mare minune a lumii
"Toată istoria creștinismului nu este altceva decât istoria unei singure și unice minuni, a minunii învierii lui Hristos, care se continuă neîntrerupt în inimile creștinilor, zi de zi, an de an, veac de veac, până la cea de-a Doua Venire."
Dumnezeu ne-a condamnat la nemurire
"Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, Dumnezeu însă, prin învierea Lui, îi „condamnă” pe oameni la nemurire, în locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi îmbrăţişează; în locul ocărilor, El le împărtăşeşte binecuvântări; în locul morţii, El le dă nemurirea. Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit, şi niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de oameni ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.”
Nașterea prin Înviere
"Omul se naște cu adevărat, nu atunci când îl naște mama sa ci atunci când se naște întru Hristos Iisus pentru viața nemuritoare. Învierea lui Hristos este mama noastră, a tuturor"
Teama de moarte
"Se tem de moarte doar cei care nu cred în Înviere."