Mai jos puteți vedea toate citatele extrase din cartea
Viaţa Sfântului Nícon, ultimul Stareţ de la Optina
Monahia Maria (Dobromâslova)
- Predania
- București
- 2009
- 1
- 130 X 200
- 307
pagina 72
Cântarea pe note îngreunează rugăciunea
"Cântarea pe note atrage gândurile şi atenţia celui ce se roagă la cuvintele cântării şi, de aceea, nu înlesneşte rugăciunea. Din această pricină, cântarea pe note nu este folositoare nici pentru cei ce cântă. Pe lângă acestea, dacă reuşeşti să cânţi bine, apare slava deşartă, iar dacă apare un eşec, atunci întotdeauna urmează necazul şi mâhnirea. Notele îl leagă pe cântăreţ de mâini şi de picioare. Nu există o libertate creatoare, nici sentimente. Sufletul tace. Sânt doar nişte sunete frumoase, fără conţinut, iar cuvintele scapă atenţiei şi nu mai este rugăciune."
Tag-uri:
Sursa: Monahia Maria (Dobromâslova), Viaţa Sfântului Nícon, ultimul Stareţ de la Optina, Editura Predania, București, 2009, p. 72
pagina 93
Piatra de căpătâi a vieții călugărești
"Piatra de căpătâi a vieţii călugăreşti este smerenia."
Sursa: Monahia Maria (Dobromâslova), Viaţa Sfântului Nícon, ultimul Stareţ de la Optina, Editura Predania, București, 2009, p. 93
"Nu contează ce fel de ascultare împlineşti, ci felul cum o împlineşti. Orice ascultare trebuie împlinită cu smerenie, răbdare şi rugăciune. Ascultarea este mai mare decât postul şi rugăciunea."
Sursa: Monahia Maria (Dobromâslova), Viaţa Sfântului Nícon, ultimul Stareţ de la Optina, Editura Predania, București, 2009, p. 93
pagina 95
Dacă nu este smerenie, nu este nimic
"Cel mai mult trebuie să vă străduiţi să dobândiţi smerenia. Să vă smeriţi, să vă smeriţi, şi iar să vă smeriţi. Dacă este smerenie, atunci este totul. Dacă nu este smerenie, nu este nimic, chiar dacă omul ar săvârşi minuni. Smeriţi-vă!"
Tag-uri:
Sursa: Monahia Maria (Dobromâslova), Viaţa Sfântului Nícon, ultimul Stareţ de la Optina, Editura Predania, București, 2009, p. 95
pagina 100
Păcatul nespovedit
"omului şi duce sufletul la moPăcatul nespovedit lucrează în chip nimicitor împotriva arte."
Tag-uri:
Sursa: Monahia Maria (Dobromâslova), Viaţa Sfântului Nícon, ultimul Stareţ de la Optina, Editura Predania, București, 2009, p. 100
pagina 101
Din tăcere se naște rugăciunea
"Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte, rugăciunea."
Sursa: Monahia Maria (Dobromâslova), Viaţa Sfântului Nícon, ultimul Stareţ de la Optina, Editura Predania, București, 2009, p. 101
pagina 102
Tăcerea este o nevoință
"Tăcerea este o nevoinţă. Cine se hotărăşte pentru o astfel de nevoinţă, acela trebuie să se pregătească de necazuri."
Sursa: Monahia Maria (Dobromâslova), Viaţa Sfântului Nícon, ultimul Stareţ de la Optina, Editura Predania, București, 2009, p. 102
pagina 114
Nu te supăra pe cel ce te-a ocărât
"Pentru a suporta o ocară trebuie să ai grijă să nu te superi pe cel ce te-a ocărât."
Sursa: Monahia Maria (Dobromâslova), Viaţa Sfântului Nícon, ultimul Stareţ de la Optina, Editura Predania, București, 2009, p. 114
"Când te vor nelinişti gândurile de frică pentru necazurile viitoare, nu trebuie să intri în vorbă cu ele, ci să spui: „Fie voia Domnului!”. Aceste cuvinte te vor linişti."
Tag-uri:
Sursa: Monahia Maria (Dobromâslova), Viaţa Sfântului Nícon, ultimul Stareţ de la Optina, Editura Predania, București, 2009, p. 114