Atrageți dragostea lui Dumnezeu asupra fiilor voștri

Poetul Traian Dorz
Poetul Traian Dorz
1914-1989
"Atunci voi, fiind plăcuţi lui Dumnezeu, din pricina ascultării de Hristos, veţi atrage această dragoste a lui Dumnezeu şi asupra fiilor voştri. Ei se vor naşte sfinţi. Apoi vor învaţa de la voi sfinţenia şi se vor deprinde s-o urmeze… Dar chiar dacă n-ar vrea să facă acest lucru în zilele vieţii voastre, va veni vremea când, mai târziu, în mijlocul necazurilor lor, ei îşi vor aduce aminte de tot ce le-aţi arătat voi. Atunci vor striga către Dumnezeu, aducându-I aminte de voi, parinţii lor credincioşi. Iar El, din pricina voastră, Îşi va aduce aminte de ei şi-i va izbăvi (Deut 10, 15)."

Fericit de sufletul care a venit la Hristos

Poetul Traian Dorz
Poetul Traian Dorz
1914-1989
"Fericit este sufletul care, o dată ce a venit la Hristos, rămâne cu hotarâre statornic în ascultarea smerita şi curată de voia Lui."

Omul este fericit doar când se supune voii lui Dumnezeu

Părintele Dumitru Zamisnicu
Părintele Dumitru Zamisnicu
1910-1974
"După cum Dumnezeu a hotărât și reglementează viața astrelor, așa și a oamenilor. Și cum se supun astrele voinței lui Dumnezeu, așa trebuie să se supună și omul. Numai atunci el stă în armonie cu natura și cu toți semenii săi, trăind fericit. Altfel însă, nesupunându-se în tot voii lui Dumnezeu, intră în conflict cu sine, cu Divinitatea și cu lumea."

Cel ce apără pe cel asuprit are pe Dumnezeu de partea sa

Sfantul Isaac Sirul
Sfantul Isaac Sirul
640-700
"Cel ce gândește la Dumnezeu cinstește pe orice om, află ajutor de la orice om prin voința ascunsă a lui Dumnezeu. Și cel ce apără pe cel asuprit are pe Dumnezeu de partea sa. Iar cel ce întinde brațul său spre ajutorul aproapelui primește brațul lui Dumnezeu în ajutorul său."

Trăind după legile lui Dumnezeu ne sfințim viața

Maica Siluana Vlad
Maica Siluana Vlad
"Iubirea dintre Fiul lui Dumnezeu şi Tatăl este o naştere, o veşnică naştere. Când lucrăm la asemănarea noastră cu Dumnezeu, trăim de fapt această stare de permanentă naştere de sus. Nu mai trăim „după capul nostru”, nici după impulsurile şi legile bio-psiho-sociale, ci şi cu, în şi prin Dumnezeu. Atunci viaţa noastră bio-psiho-socială se sfinţeşte, se înduhovniceşte."

Omul fără Dumnezeu nu are sens

Sfantul Iustin Popovici
Sfantul Iustin Popovici
1894-1979
"Nu există nimic mai tragic și nimic mai trist ca neamul omenesc înhămat la jugul apăsător al timpului și al spațiului. Trage după sine timpul fără să cunoască nici natura, nici sensul și nici scopul acestuia. Trage după sine spațiul, dar nici natura, nici sensul și nici scopul acestuia nu le cunoaște. Absența scopului îl conduce, așadar, în captivitatea absurdului! Absența scopului rivalizează cu absurdul dar tragicul câstigă întotdeauna "

Cum să-l cunoaștem pe Dumnezeu?

Sfântul Siluan Athonitul
Sfântul Siluan Athonitul
1866-1938
"Dacă vrei să cunoşti pe Domnul, smereşte-te până la sfârşit, fii ascultător şi înfrânat în toate, iubeşte adevărul şi negreşit Domnul îţi va da să-L cunoşti prin Duhul Sfânt; şi atunci vei şti din experienţă ce este iubirea lui Dumnezeu şi ce este iubirea de oameni."

Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul

Părintele Arsenie Boca
Părintele Arsenie Boca
1910-1989
"Oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul. Acum judecați, care și de cine să asculte întâi: Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?"

Fericit bărbatul care ascultă de Domnul

Sfântul Prooroc David
Sfântul Prooroc David
1040-970
"Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori."

Hristos, un model de urmat

Sfântul Ioan Damaschin
Sfântul Ioan Damaschin
676-749
"Iisus Se face ascultător Tatălui, vindecând propria noastră neascultare (...) și devine pentru noi modelul unei ascultări fără de care nu există mântuire."

Comemorări

Biblia Ortodoxa - Citateortodoxe.ro

Citate pe autori