"Abia în închisoare mi-am început misiunea preoțească. Acolo am înțeles, nu teoretic, ci pe viu, că preoția nu e o meserie, ci o smulgere din iad a oii rătăcite. Acolo am învățat să mă rog și tot acolo am simțit dependența de Dumnezeu, pentru că totul atârna de Dumnezeu și toate veneau de la El."

"Niciodată nu o să atingem nivelul spiritual pe care l-am avut în închisori. În închisorile comuniste nu era creion, nu era hârtie, nu era televizor, nu era nimic. Şi mai ales în anul de izolare pe care l-am trăit când nu te puteai uita la nici un orizont exterior, când nu era nimic, decât 4 pereţi, trebuia să te cobori în tine, să găseşti un orizont lăuntric, fără de care înebuneai."

"Cred așa: că dacă din închisoare pleci și de pe urma suferinței te alegi cu dorințe de răzbunare și cu sentimente de acreală, închisoarea și suferințele au fost de haram. Iar dacă rezultatul e un complex de liniște și înțelegere și de scârbă față de orice silnicie și șmecherie, înseamnă că suferințele și închisoarea au fost spre folos și țin de căile nepătrunse pe care-i place Domnului a umbla."

"În închisoare, fără Dumnezeu, fără rugăciune și fără iertare nu puteai să supraviețuiești."

"Iarna când era gerul mai mare, mă puneau într-o carceră de lemn, afară, nu era în clădire, în baraca unde erau deținuții. Îmi spuneau să mă dezbrac și turnau apă rece pe mine. Dacă aș fi fost de tot gol, poate că nu era așa rău, dar, find puțin îmbrăcat, apa aceea îngheța pe mine. Și odată mi-au înghețat mâinile, a căzut pielea, și sub piele, încât se vedeau și vinele, și oasele."