Mai jos puteți vedea toate citatele extrase din cartea
Viața, nevoințele și învățăturile
Viața, nevoințele și învățăturile
Sfântul Serafim de Sarov
  • Mănăstirea Sihăstria
  • Neamț
  • 2010
  • 3
  • 135 x 200
  • 440
Sfântul Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov
1759-1833
"Domnul nostru, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, aseamănă viaţa noastră cu un bâlci (târg, piaţă) şi fapta vieţii noastre pe pământ o numeşte negustorie, spunându-ne tuturor: Cumpăraţi până voi veni, răscumpăraţi vremea, că zilele rele sunt. Câştigaţi adică timpul pentru dobândirea bunurilor cereşti, cu ajutorul lucrurilor pământeşti. Şi mărfurile pământeşti sunt faptele bune săvârşite pentru dragostea lui Hristos şi care ne procură harul întrutot Sfântului Duh."
Sursa: Sfântul Serafim de Sarov, Viața, nevoințele și învățăturile, Ediția 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 2010, p. 329
Sfântul Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov
1759-1833
"Nu trebuie să-ţi deschizi inima ta niciodată fără trebuinţă. Dintr-o mie, nu ştii de se va putea găsi măcar unul, care ar fi în stare să păstreze taina ta. Şi când noi înşine nu o vom putea păstra în sufletul nostru, cum putem nădăjdui că ea ar putea fi păstrată de alţii? Cu omul simplu trebuie să vorbeşti despre lucrurile omeneşti, iar cu omul bogat în înţelepciune duhovnicească trebuie să grăieşti despre cele cereşti."
Sursa: Sfântul Serafim de Sarov, Viața, nevoințele și învățăturile, Ediția 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 2010, pp. 377-378