Scrisoare către Elena-Maria-Viorica Vulcănescu de la Emil Cioran

Nu râvnea la nimeni și nu ura pe nimeni. Potrivnic ideei înseși de a se pune în valoare, el nu se străduia să fie - era. Într-o zi când, într-un acces de furie împotriva a ceea ce numeam eu pe atunci "neantul nostru natal", îi spuneam că noi nu fusesem în stare să dăm lumii nici măcar un sfânt, îmi răspunse cu blândețea lui obișnuită care, de data aceea, lăsă să străbată o oarecare vehemență:Ar fi trebuit să vezi pe baba pe care am cunoscut-o intr-un sat îndepărtat, ai cărei genunchi lăsaseră urme pe pământul colibei ei, de atâtea metanii ce făcuse. Adevărata sfințenie nu are nevoie să se arate și să fie recunoscută.