Năzuim spre o lume creștină

"Năzuim spre o lume creştină, arzând în flacăra credinţei şi a iubirii, urmând patimile şi martiriul, preamărind Învierea, Schimbarea la faţă şi Înălţarea."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Societatea creștină

"Creştinismul nu se poate declara satisfăcut cu un număr de sfinţi, nici cu un număr de mănăstiri, ci cu un mod de viaţă şi cu o societate creştină."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Cheia mântuirii lumii

"Conlucrarea lui Dumnezeu cu omul este cheia mântuirii lumii."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Viața este scopul existenței noastre

"Duşman nu este materia, ci înţelegerea şi folosirea greşită a materiei; nu este necesitatea vitală, ci denaturarea necesităţilor. Nu sunt rele legile şi formele, ci absolutizarea lor, nici ideile, căci ideile sunt bune, dar la locul lor şi la vremea lor; duşman nu este viaţa, fiindcă viaţa este scopul existenţei noastre, ci viaţa rău înţeleasă şi egoistă."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Viața nu are niciun sens fără Hristos

"Şi eu vă mărturisesc azi, după ani de suferinţă, meditaţie şi frământări, cu viaţă aspră, că Viaţa nu are niciun sens fără Hristos! Că toate alergările noastre, fără Iisus sunt deşertăciune şi goană după vânt! De aceea, să căutăm ca prin modul nostru de trăire să-l câştigăm pe Mântuitorul în inimile noastre."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii

"Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te poţi ruga cu adevărat, cu adevărat ai realizat pacea, fericirea."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

O vorbă bună dată unui om necajit poate valora mai mult decât o comoară

"Un gând simplu, de iubire, sau o vorbă bună pe care-o adresaţi unui om necăjit azi, poate valora mai mult decât orice comoară de aur. Gândiţi-vă la văduva care aruncă în Vistieria Templului singurii doi bănuţi pe care îi are."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Esenţialul în viaţă este curăţenia sufletească

"Trăiţi viaţa simplă şi nu uitaţi: esenţialul în viaţă este curăţenia sufletească şi trupească."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Să răspundem la rău prin bine și la ură prin dragoste

"Să ne curăţăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire faţă de semenii noştri, să ajutăm, să răspundem la rău prin bine şi la ură prin dragoste, să ne mărturisim păcatele şi să luăm temeinic hotărârea de a nu le mai săvârşi."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Înfruntă cu senintătate toate greutățile vieții

"Luptă-te cu tine, înfruntă cu seninătate toate greutăţile vieţii prezente şi nu te plânge de suferinţă; cu atât mai mult, cu cât azi aproape nu există familie care să nu fi încercat cele mai crunte dureri."

Valeriu Gafencu
1921 - 1952

Valeriu Gafencu

1921 - 1952
  • Sîngerei, Bălți, Republica Moldova
  • Mărturisitor din temnițele comuniste
  • 18 Februarie
  • Târgu Ocna