Mărturisitori din temnițele comuniste

"Abia în închisoare mi-am început misiunea preoțească. Acolo am înțeles, nu teoretic, ci pe viu, că preoția nu e o meserie, ci o smulgere din iad a oii rătăcite. Acolo am învățat să mă rog și tot acolo am simțit dependența de Dumnezeu, pentru că totul atârna de Dumnezeu și toate veneau de la El."

"Niciodată nu o să atingem nivelul spiritual pe care l-am avut în închisori. În închisorile comuniste nu era creion, nu era hârtie, nu era televizor, nu era nimic. Şi mai ales în anul de izolare pe care l-am trăit când nu te puteai uita la nici un orizont exterior, când nu era nimic, decât 4 pereţi, trebuia să te cobori în tine, să găseşti un orizont lăuntric, fără de care înebuneai."

"La închisoare nu au rezistat decât cei care au crezut şi nici aceia toţi! Cei care au crezut nelimitat! Ad absurdum! Să te vezi condamnat pe nedrept, bătut, înfrigurat, înfometat, denigrat, umilit în toate felurile şi totuşi să crezi… Asta e credinţa nelimitată!"