Mari Duhovnici
În iubire nu există nimic rațional
"În iubire nu există nimic raţional. „Nu ştiu de ce îl iubesc pe acela!” Iubirea nu are nici început, nici sfârşit, există deodată cu Dumnezeu. Deci, ca să se depăşească această răceală, trebuie să se ducă o viaţă creştinească."
Gândul neîntemeiat pe iubire nimicește pacea
"Cel mai mărunt gând ce nu este întemeiat pe iubire nimiceşte pacea."
Iubirea împlinește, completează și adaugă
"Asta face iubirea: împlinește, completează, adaugă. Dacă ai pe cineva apropiat, îi treci cu vederea și defectele. Dacă iubești pe cineva, îl iubești cu scăderile lui cu tot, cu patimi cu tot, cu răutăți cu tot. Dacă nu-l iubești, nu-l iubești nici cu calitățile lui, nu-l iubești nici cu virtuțile lui. Sigur, fiecare dintre noi avem și virtuți, avem și scăderi, dar iubirea acoperă scăderile și completează acolo unde este de completat și pune în evidență acolo unde este ceva de pus în evidență. Numai că până acolo este departe! Este departe în înțelesul că trebuie să rezolvăm odată patimile, răutățile, scăderile, insuficiențele, să trecem peste toate și atunci vine iubirea, care e fericire."
Credința este puterea de a iubi
"Credinţa este, până la urmă, puterea de a iubi."
Când iubești pe cineva, îi accepți cu tot cu defecte
"Dragă, eu nu ştiu ce iubire e aia care poate să renunţe…Adică, ori îl iubeşti, şi-l iubeşti cu defecte cu tot, ori nu-l iubeşti, şi nu-l iubeşti cu calităţi cu tot. Când iubeşti pe cineva, nu-ţi mai faci probleme; îl iubeşti şi-l duci în iubire."
Credința te face liber, iubirea te unește
"Crede şi iubeşte! Credinţa te face liber, iubirea te uneşte. Vei fi liber în unirea cu Iisus Hristos şi vei rămâne în dragostea Lui."
Toate sunt nefolositoare dacă nu ai iubire
"Iubirea este una dintre cele mai mari harisme. Dacă nu ai iubire, toate sunt nefolositoare."
Iertarea este dată înainte să o cerem
"Dumnezeu este iertare. Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însuşim, trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iertări, şi atuncea vom vedea cum iertarea face parte integrantă din lubire."
Suferința îndelungă naște iubire
"Credeți-mă, că dacă n-aș fi suferit atât de mult, n-aș fi putut să iubesc atât de mult, n-aș fi putut să iubesc cu atâta ușurință."
Roagă-te cu dragoste!
"Adevărată rugăciune nu necesită nimic mai mult, decât dragoste faţă de Dumnezeu!"