Știința nu poate spune niciodată: Iată în sfârșit adevărul despre natură!

Sir Karl Popper
Sir Karl Popper
1902-1994
"Nicio teorie științifică nu este vreodată concludent verificată, la oricâte teste ar fi rezistat cu succes. Iar această concluzie concordă cât se poate de bine cu istoria științei; chiar și o construcție intelectuală atât de bine atestată și atât de larg acceptată cum este fizica newtoniană, nu s-a dovedit pe veci imună la revizuire.[...] Știința își poate, desigur, ameliora teorile, transformându-le sau înlocuindu-le prin noi teorii care rezistă la toate testele cărora le-au făcut față cele vechi, și în plus la altele. Ea însă nu poate spune niciodată definitiv: Iată în sfârșit Adevărul despre Natură."

Mai avem multe de descoperit în Univers

Prof. Charles Townes
Prof. Charles Townes
1915-2015
"Sunt multe mistere în știință. Se pare că știm doar aproximativ despre 5% din materia din univers [...] Suntem convinși că cealaltă materie este acolo, dar nu este în stele, nu este lumină sau gaz. Ce este? Este clar acolo, conform comportamentului cosmologic, dar nu știm ce este [...] Mecanica cuantică și relativitatea generală sunt minunate și ne spun o mulțime de lucruri. Dar se pare că nu sunt consistente una cu alta. Ce ne scapă? [...] Sunt noi fenomene și legi ale științei care vor fi descoperite sau nu vom putea niciodată să le înțelegem pe deplin?"

Menirea omului este Euharistică, de Împărtășire

Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei
Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei
1944-2003
"Menirea omului este menire Euharistică, și de Împărtășire. Omul este chip de Biserică. Fără Biserică liturgică nu poate să fie viață și menire de om. Omul care nu mai este ființă liturgică, își întunecă chipul, se degradează, se anormalizează, devine demonic, luciferic."

Nu există o libertate negativă

Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei
Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei
1944-2003
"Nu există libertate în sens invers, în sens negativ. Este o libertate luciferică. Există doar libertatea unică, într-un singur sens. Asta este perfecțiunea. Există o singură libertate spre desăvârșire, spre creștere, spre veșnicie, spre actul nașterii, prefacerea liturgică a întrupării și împărtășirea, unificarea totală de a sta față în față cu Dumnezeu Tatăl. Asta este desăvârșirea."

Dumnezeu creează doar direct și personal

Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei
Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei
1944-2003
"Dumnezeu nu creează prin intermediari. În Biblie se arată clar, Dumnezeu a creat cerul și pământul și pe om direct, fără existența spiritelor. Nici nu vorbește despre ele, Dumnezeu creează decât direct și personal. Creația este dar al lui Dumnezeu, dar-act al lui Dumnezeu, îngerii lui Dumnezeu sunt tot creația lui Dumnezeu. Natura este creația directă a lui Dumnezeu. Omul este tot creația directă a lui Dumnezeu."

Cele create nu se pot autocontinua din propria lor ființialitate

Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei
Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei
1944-2003
"Omul nu este creat nici din sufletul și nici din trupul părinților, ci doar din actul divin, care "leagă" Chipul creației Sale și de o continuitate de naștere a lumii. Cele create nu se pot "autocontinua" din propria lor ființialitate, ci doar prin actul divin și prin prezența actualizării actului divin ce se continuă la nesfârșit."

Maica Domnului este dorirea tuturor făpturilor văzute și nevăzute

Sfântul Teofan al Niceei
Sfântul Teofan al Niceei
1300-1380
"Numai Maica Domnului poate să-i facă fericiți cu adevărat pe toți prin împărtășirea din rodul ei, fie ea firea îngerească, fie omenească. Prin urmare, Ea este cu adevărat "pământul făgăduinței", moștenirea îngerilor, care purtând drept rod Pâinea Vieții adevărate, îi va hrăni în veci nesfârșiți pe toți moștenitorii făgăduinței..."

Publicitatea ne oferă ceea ce deja avem în noi ca potențial

Doctor Virgiliu Gheorghe
Doctor Virgiliu Gheorghe
"Unul dintre principiile esențiale ale publicității este convertirea lui "a fi" în "a avea". Tot ceea ce vedem noi în publicitate convertește o dorința de "a fi noi ceva" în a dobândi ceva, într-un act de posesiune."

Pământul gata gata să înghită pe cei ce L-au răstignit pe Ziditorul nostru

"Doamne suindu-Te pe Cruce, a căzut frică și cutremur asupra făpturii; de vreme ce și pământul l-ai oprit să nu înghită pe cei ce Te-au răstignit, și iadului ai poruncit să sloboadă din sine și pe cei legați. Judecătorule al celor vii și al celor morți, Cel ce spre înnoirea oamenilor ai venit, să dai viață iar nu moarte, Iubitorule de oameni slavă Ție."

Toată făptura a suferit împreună cu Dumnezeu la răstignire

"Când Te-ai răstignit, Hristoase, toată făptura văzându-Te s-a cutremurat; temeliile pământului s-au clătinat de frica puterii Tale, luminătorii s-au ascuns, și catapeteasma Templului s-a rupt; munții s-au cutremurat și pietrele s-au despicat, și tâlharul cel credincios grăiește cu noi, Mântuitorule: Pomenește-ne întru Împărăția Ta."

Comemorări

Biblia Ortodoxa - Citateortodoxe.ro

Citate pe autori