Plăcerea nu poate fi niciodată fără durere

Sfântul Maxim Mărturisitorul
Sfântul Maxim Mărturisitorul
580-662
"Plăcerea nu poate fi niciodată fără de durere. Căci în plăcere e amestecat chinul durerii, chiar dacă pare ascuns celor ce o gustă, prin faptul că domină patima plăcerii."

Răul este o deviere a acțiunii puterilor naturale ale omului

Sfântul Maxim Mărturisitorul
Sfântul Maxim Mărturisitorul
580-662
"Răul este abaterea lucrării puterilor (facultăţilor) sădite în fire de la scopul lor şi altceva nimic. Sau iarăşi, răul este mişcarea nesocotită a puterilor naturale spre altceva decât spre scopul lor, în urma unei judecăţi greşite."

Răul nu are existență în sine

Sfântul Maxim Mărturisitorul
Sfântul Maxim Mărturisitorul
580-662
"Răul nici nu era, nici nu va fi ceva ce subzistă prin firea proprie. Căci nu are în nici un fel fiinţă, sau fire, sau ipostas, sau putere, sau lucrare în cele ce sunt."

Pocăința noastră nu e o monedă de schimb pentru primirea Sfintei Împărtășanie

Sfântul Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov
1759-1833
"Chiar dacă am fi umplut oceanul cu lacrimile noastre, nici măcar atunci nu I-am fi putut răsplăti Domnului cum se cuvine pentru ceea ce El ne dăruieşte în mod gratuit, hrănindu-ne cu Prea Cura­tul Său Trup și Prea Cinstitul Sau Sânge, Care spală, curăţă, dă viaţă si ne ridică din moarte.

Să fii indulgent la spovedanie, părinte!

Sfântul Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov
1759-1833
"Aminteşte-ţi, mata... eşti doar un martor părinte, dar Dumnezeu este judecătorul! Şi cat de multe, cât de multe şi de grozave păcate, încât nici măcar nu le poți pronunţa, nu ne-a iertat nouă mărinimosul nostru Domn şi Mântuitor. Cum oare putem noi, oamenii, să ne judecăm semenii! Noi suntem simpli martori, simpli martori, părinte. Să-ţi aminteşti mereu acest lucru: simpli martori, părinte!”

Oricât de păcătos ar fi un om, dacă se apropie de Domnul...

Sfântul Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov
1759-1833
"Harul dăruit nouă prin Împărtăşanie este atât de mare încât oricât de nevrednic și de păcătos ar fi un om, de îndată ce acesta se apropie de Domnul (..) chiar dacă am fi cuprinşi din cap până în picioare de rănile păcatelor vom fi curăţiţi, şi vom deveni din ce în ce mai luminaţi şi vom fi mântuiţi."

Cum să ne pregătim pentru primirea Sfintei Împărtășanii

Sfântul Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov
1759-1833
"Încercând pe cât ne este cu putință să ne concentrăm asupra înţelegerii smerite a totalei noastre păcătoşenii, trebuie să ne apropiem de Sfânta Împartășanie, care dă viată la toţi şi la toate, cu nădejdea şi ferma credinţă în negrăita milostivire a lui Dumnezeu spunând cu frângere de inimă: am păcătuit, o, Doamne, cu sufletul, cu ini­ma, în cuvânt, în gând, şi cu toate simţurile mele”.

Cât de des trebuie să ne împărtășim

Sfântul Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov
1759-1833
"Nu trebuie să pierdem ocazia de a ne folosi cât mai des posibil de harul oferit prin împărtășirea cu Sfintele lui Hristos Taine."

Judecățile lui Dumnezeu despre Sfânta Împărtășanie

Sfântul Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov
1759-1833
"Câteodată, în această lume, oamenii iau Sfânta Împărtăşanie; dar, după judecăţile Domnului ei rămân neîmpărtăşiţi. Un altul poate dori să se împărtăşească, dar dorinţa sa rămâne neîmplinită, independent de voinţa sa. Unui astfel de om Sfânta Împărtăşanie îi poate fi dăruită în chip nevăzut, printr-un înger al lui Dumnezeu."

Pentru o educație creștinească corectă

Sfântul Paisie Aghioritul
Sfântul Paisie Aghioritul
1924-1994
"Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rand puține cuvinte, în al doilea rând multe exemple și în al treilea rând mai multă rugăciune."

Femeile cu gând desfrânat și bărbații cu suflete slabe

Sfântul Vasile cel Mare
Sfântul Vasile cel Mare
330-379
"Precum viscolele şi furtunile îneacă corăbiile cele pu­trede, aşa aşezările cele rele ale muierilor pe sufletele cele slabe ale bărbaţilor."

Să trimitem în Parlament nu partide creștine ci politicieni creștini

Sfântul Porfirie Kafsokalivitul
Sfântul Porfirie Kafsokalivitul
1906-1991
"Ce să facă și politicienii? Sunt și ei împotmoliți în propriile lor patimi. Și, când un om nu se poate ajuta pe sine, cum o să-i ajute pe alții? Și noi avem partea noastră de vină. Dacă am fi creștini adevărați, am trimite în Parlament nu partide creștine, ci politicieni creștini și, atunci, lucrurile ar sta cu totul altfel."

Luati, mâncați, acesta este Trupul Meu

Sfântul Nicodim Aghioritul
Sfântul Nicodim Aghioritul
1749-1809
"Atunci, când Domnul a predat această Taină ucenicilor Lui, n-a spus sub formă de sfat: Cine vrea să mănânce Trupul Meu și cine vrea să bea Sângele Meu, cum a spus 'Cine vrea să vină după Mine' (Mt. 16,24) și 'Dacă vrei să fii desăvârșit' (Mt. 19, 21), ci a rostit sub formă de poruncă: 'Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu' (Mt. 26, 26-27); cu alte cuvinte: în mod inevitabil trebuie să mâncați Trupul Meu și să beți Sângele Meu. Și iarăși zice: 'Aceasta să faceți întru pomenirea Mea' (Lc. 22, 19), adică: această Taină v-o predau să o săvârșiți nu o dată, sau de două și de trei, ci in fiecare zi spre aducere aminte de Patimile Mele."

În zadar se săvârşeşte Liturghia în fiecare zi dacă nu vă împărtăşiţi

Sfântul Ioan Gură de Aur
Sfântul Ioan Gură de Aur
347-407
"În zadar se săvârşeşte Liturghia în fiecare zi dacă nu vă împărtăşiţi [...] Acestea le spun nu ca să vă împărtăşiţi oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceţi vrednici. Omule, nu eşti vrednic să te împărtăşeşti? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei [credincioşilor – n.n.] nu eşti vrednic să le auzi [...], deci, dacă (zici că) nu eşti vrednic să te apropii de Sfintele Taine, pleacă împreună cu catehumenii, pentru că nu te deosebeşti cu nimic de ei."

Scopul principal al Dumnezeieștii Liturghii este împărtășirea credincioșilor

Sfântul Paisie Aghioritul
Sfântul Paisie Aghioritul
1924-1994
"Scopul principal al Dumnezeieștii Liturghii este împărtășirea credincioșilor, fie și a celor puțini care sunt pregătiți. Căci mai toate rugăciunile sunt citite de preot pentru credincioșii care se vor împărtăși. De aceea cel puțin unul trebuie să se împărtășească."

Cei cu conștiința curată, cu inima neprihănită se pot împărtăși mereu

Sfântul Ioan Gură de Aur
Sfântul Ioan Gură de Aur
347-407
"Mulţi se împărtăşesc o dată pe an, alţii de două ori, alţii de mai multe ori. Pe care dintre ei îi vom ferici mai mult? Pe cei care se împărtăşesc o dată, pe cei care se împărtăşesc de câteva ori sau pe cei care se împărtăşesc de mai multe ori? Nici pe unii nici pe alţii, ci pe cei care se apropie de sfântul potir cu conştiinţa curată, cu inima neprihănită, cu trăire lipsită de reproşuri. Aceştia se pot împărtăşi mereu."

Să ne punem în situația celorlalți oameni

Sfântul Paisie Aghioritul
Sfântul Paisie Aghioritul
1924-1994
"Pentru ca să ni se înmoaie inima, trebuie să ne punem nu numai în situaţia celorlalţi oameni, ci şi a animalelor, chiar şi a şarpelui. Să ne gândim: „Mi-ar place să fiu şarpe, să ies puţin la soare ca să mă încălzesc şi să vină altul să mă lovească, să-mi zdrobească capul? Nu”. Atunci ni se va face milă şi vom iubi chiar şi şerpii. Dacă omul nu se pune în situaţia celuilalt, chiar şi a animalelor şi a insectelor, nu devine „om”."

Iubirea atrage harul lui Dumnezeu

Sfântul Porfirie Kafsokalivitul
Sfântul Porfirie Kafsokalivitul
1906-1991
"Iubirea pe toate le înţelege şi se jertfeşte pe sine. Sufletul se împotriveşte tuturor celor ce se fac din constrângere. Iubirea atrage harul lui Dumnezeu."

Nădejdea în tine insuți

Sfantul Teofan Zăvorâtul
Sfantul Teofan Zăvorâtul
1815-1891
"Este foarte primejdios pentru ostaș să-și pună nădejdea în el însuși, căci atunci războiul e ca și pierdut. Să se golească pe sine, ca și cum în inima lui ar fi nimicnicie, și atunci harul cel de viață făcător va crea totul din acea nimicnicie."

Silește gândul să se rupă de cele din afară

Sfantul Teofan Zăvorâtul
Sfantul Teofan Zăvorâtul
1815-1891
"Tu silește-ți puțin gândul să se rupă de cele din afară și, aducându-te în inimă, trezește acolo adevărul Învierii, în toată lărgimea, adâncimea și înălțimea sa, ca să nu te arăți bucurându-te numai pe dinafară, ci și în tine însuți să porți duhul bucuriei care țâșnește dinlăuntru ca un izvor de apă luminoasă ce saltă din adâncurile pământului."

Comemorări

Biblia Ortodoxa - Citateortodoxe.ro

Citate pe autori