Biografie
Gheron Iosif Isihastul, cunoscut şi ca Iosif al Peşterii, a fost monah si staret în Muntele Athos A fost mult-lăudatul părinte duhovnicesc al stareţilor Efrem Filotheitul, Iosif Vatopedinul, Haralambie Dionisiatul şi al altora, ce sunt direct răspunzători de revitalizarea a şase din cele douăzeci de mănăstiri ale Sfântului Munte. S-a născut în Paros, din părinţii Gheorghios şi Maria, în 1898. Adolescent fiind, a mers să muncească în Pireu. La douăzeci şi trei de ani, a început să citească vieţile Sfinţilor, un moment de cotitură duhovnicească pentru el. Aceste vieţi, îndeosebi cele ale nevoitorilor aspri, precum şi un vis al său, i-au stârnit dorinţa de a intra în monahism. A răspuns la această dorinţă postind şi rugându-se într-un ţinut de ţară pustiu din apropiere, şi plecând apoi la Muntele Athos. Viitorul Stareţ tânjea după rugăciunea neîncetată, însă avea mari necazuri - din pricină că nu putea găsi un părinte duhovnicesc şi fiindcă mulţi monahi erau nepăsători faţă de rugăciunea neîncetată.
“Eram nemângâiat pentru că îmi doream atât de fierbinte să aflu ce trebuie să fac pentru a-L afla pe Dumnezeu; şi nu numai că nu-l găseam, ci nimeni nu mă ajuta câtuşi de puţin.”
În toiul acestor întâmplări, însă, s-a învrednicit de a vedea Lumina Nezidită, şi a primit darul rugăciunii neîncetate.
“Dintr-odată, m-am schimbat deplin şi am uitat de mine. M-am umplut de lumină în inimă, şi în afară, şi peste tot, fără să mai ştiu dacă am trup. Rugăciunea a început să se rostească de la sine în lăuntrul meu...”
În această perioadă, a vieţuit în locuri izolate pentru a rosti Rugăciunea lui Iisus. În cele din urmă, s-a întâlnit cu Părintele Arsenie, care va deveni împreună-nevoitor cu dânsul, şi a aflat că împărtăşesc aceeași dorinţă de isihie, aşa că au hotărât să găsească un Stareţ încercat. L-au găsit pe Stareţul Efrem Dogarul, şi şi-au rânduit vieţile pentru a dobândi un maxim de tăcere necesară lucrării Rugăciunii lui Iisus. Pe lângă nevoinţa şi rânduiala sa de rugăciune, Părintele Iosif mergea la răsărit într-o peşteră, unde rostea Rugăciunea lui Iisus vreme de şase ceasuri.
După moartea Stareţului Efrem Dogarul, Părinţii Iosif şi Arsenie au petrecut câteva veri perindându-se dintr-un loc în altul, în jurul vârfului Muntelui Athos, pentru a rămâne neştiuţi şi pentru a afla şi a învăţa de la călugării înduhovniciţi. Iarna, în schimb, se întorceau la coliba lor din pustia de la Sf. Vasilie. Singura lor avere erau veşmintele monahale zdrenţuite, iar Părintele Iosif mânca zece grame de pesmeţi pe zi, adăugind uneori câteva ierburi fierte. Vorbeau puţin, ca să se poată ruga mai mult. Părintele Iosif a fost, în această perioadă, atacat de demonul curviei, cu care s-a luptat vreme de opt ani, având ca arme privegherile îndelungate şi folosind un scaun în loc de pat de dormit. În cele din urmă, Părinţii Iosif şi Arsenie au descoperit un duhovnic şi nevoitor încercat, Stareţul Daniil.
Odată cu trecerea timpului, faima lui Gheron Iosif a început să se răspândească. După ce Părintele Arsenie a cedat stăreţia care i se cuvenea în virtutea vechimii în monahism, Gheron Iosif a primit trei fraţi ca să vieţuiască împreună cu ei, alţii rămânând acolo doar pentru scurtă vreme. În 1938, căutând singurătatea, din pricina numărului crescând de monahi care îi cereau sfatul, s-a dus într-o peşteră de lângă Sfânta Ana Mică, unde obştea a ajuns să numere şapte fraţi.
După aproape 13 ani, cantitatea mare de muncă fizică necesară vieţuirii în acel loc i-a copleşit, cea mai mare parte a părinţilor îmbolnăvindu-se. Gheron Iosif a mutat obştea mai la vale, lângă mare, la Noul Schit (Nea Sketi).
Gheron Iosif a adormit întru Domnul la 15 August 1959.
“Eram nemângâiat pentru că îmi doream atât de fierbinte să aflu ce trebuie să fac pentru a-L afla pe Dumnezeu; şi nu numai că nu-l găseam, ci nimeni nu mă ajuta câtuşi de puţin.”
În toiul acestor întâmplări, însă, s-a învrednicit de a vedea Lumina Nezidită, şi a primit darul rugăciunii neîncetate.
“Dintr-odată, m-am schimbat deplin şi am uitat de mine. M-am umplut de lumină în inimă, şi în afară, şi peste tot, fără să mai ştiu dacă am trup. Rugăciunea a început să se rostească de la sine în lăuntrul meu...”
În această perioadă, a vieţuit în locuri izolate pentru a rosti Rugăciunea lui Iisus. În cele din urmă, s-a întâlnit cu Părintele Arsenie, care va deveni împreună-nevoitor cu dânsul, şi a aflat că împărtăşesc aceeași dorinţă de isihie, aşa că au hotărât să găsească un Stareţ încercat. L-au găsit pe Stareţul Efrem Dogarul, şi şi-au rânduit vieţile pentru a dobândi un maxim de tăcere necesară lucrării Rugăciunii lui Iisus. Pe lângă nevoinţa şi rânduiala sa de rugăciune, Părintele Iosif mergea la răsărit într-o peşteră, unde rostea Rugăciunea lui Iisus vreme de şase ceasuri.
După moartea Stareţului Efrem Dogarul, Părinţii Iosif şi Arsenie au petrecut câteva veri perindându-se dintr-un loc în altul, în jurul vârfului Muntelui Athos, pentru a rămâne neştiuţi şi pentru a afla şi a învăţa de la călugării înduhovniciţi. Iarna, în schimb, se întorceau la coliba lor din pustia de la Sf. Vasilie. Singura lor avere erau veşmintele monahale zdrenţuite, iar Părintele Iosif mânca zece grame de pesmeţi pe zi, adăugind uneori câteva ierburi fierte. Vorbeau puţin, ca să se poată ruga mai mult. Părintele Iosif a fost, în această perioadă, atacat de demonul curviei, cu care s-a luptat vreme de opt ani, având ca arme privegherile îndelungate şi folosind un scaun în loc de pat de dormit. În cele din urmă, Părinţii Iosif şi Arsenie au descoperit un duhovnic şi nevoitor încercat, Stareţul Daniil.
Odată cu trecerea timpului, faima lui Gheron Iosif a început să se răspândească. După ce Părintele Arsenie a cedat stăreţia care i se cuvenea în virtutea vechimii în monahism, Gheron Iosif a primit trei fraţi ca să vieţuiască împreună cu ei, alţii rămânând acolo doar pentru scurtă vreme. În 1938, căutând singurătatea, din pricina numărului crescând de monahi care îi cereau sfatul, s-a dus într-o peşteră de lângă Sfânta Ana Mică, unde obştea a ajuns să numere şapte fraţi.
După aproape 13 ani, cantitatea mare de muncă fizică necesară vieţuirii în acel loc i-a copleşit, cea mai mare parte a părinţilor îmbolnăvindu-se. Gheron Iosif a mutat obştea mai la vale, lângă mare, la Noul Schit (Nea Sketi).
Gheron Iosif a adormit întru Domnul la 15 August 1959.
