Biografie
Sfântul Antim (pe numele său lumesc Argýrios Vaghiános) s-a născut în orasul Livádia din insula Chíos, pe 1 iulie 1869, intr-o familie de tarani evlaviosi, Constantin si Arghiria. În dese rânduri, fratele său mai mare a văzut deasupra locului unde stătea pruncul Argýrios pe însăsi Maica Domnului, îmbrăcată în porfiră împărătească, si raze de Lumină dumnezeiască înconjurând acel loc.
Epoca în care a trăit sfântul a fost una deosebit de grea: abia luaseră sfârsit persecuțiile din partea turcilor, iar amintirea crimelor săvârșite de aceștia era încă proaspătă în memoria crestinilor. Conditiile precare nu le permiteau copiilor săraci să studieze. La vârsta cuvenită intră la şcoală pe care o părăsi curând pentru a lucra ca cizmar. De mic, sfântul a deprins meseria de cizmar. Deși era sărac, niciodată nu a fost tentat de ispita solutiilor usoare si nedrepte. Încă din frageda pruncie, se ruga și postea.
La vârsta de 19 ani vizită Schitul Tuturor Sfinţilor întemeiat de părintele Pahomie, care fusese părinte duhovnicesc al Sfântului Nectarie. Cu binecuvântarea bătrânului părinte, Antim se întoarse acasă şi îşi ridică cu mâinile sale o mică colibă unde începu să vieţuiască. Intrucât suferea de o grea boală a stomacului, tânărul monah a luat binecuvântarea de a se întoarce acasă până când se va vindeca. Singura sa mângâiere era icoana Maicii Domnului primită de la mama sa cunoscută ca Maica Domnului Ajutătoarea (Voithia) care începu curând a săvârşi minuni care aduseră pe mulţi la micul său sălaş. După un timp se întoarse în casa părintească pentru a alina suferinţa părinţilor săi şi pentru a ajuta pe săracii din satul său.
După o vreme, se retrase la Schitul Tuturor Sfinţilor unde bătrânul Pahomie îl îmbrăcă haina monahală dându-i numele Antim, la varsta de 20 de ani. Curând însă, se îmbolnăvi, iar stareţul îl trimise acasă la părinţii săi din pricina slăbirii trupului.
Întors acasă, în afară de a-şi îngriji părinţii bolnavi şi îndeletnicirea de cizmar, îşi duse mai departe rânduiala monahală, petrecând noaptea în rugăciune, hrănindu-se timp îndelungat numai cu pâine şi apă şi dăruindu-se cu evlavie şi râvnă citirii vieţilor sfinţilor, şi astfel reuşind să biruiască ispitele vrăjmaşului nevăzut al mântuirii oamenilor.
Tot mai mulţi erau cei care veneau la modesta sa colibă şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar în 1909, pe când avea 40 de ani, primi schima mare de la cel ce i-a urmat bătrânului Pahomie pe scaunului stăreţiei, părintele Andronic. Locuitorii Chiosului cerură ca părintele Antim să primească harul preoţiei, însă episcopul locului refuză căci acesta nu avea studii. În cele din urmă, după multe stăruinţe, în anul 1910, episcopul Smirnei îl învrednici de harul preoţiei. În clipa în care toti au strigat «vrednic», un cutremur puternic a zguduit biserica și toată zona aceea. Deodată cerul s-a întunecat, a început să tune și să fulgere și o ploaie torențială s-a abătut asupra acelui loc. Din cauza cutremurului, o candelă a căzut în fata sfântului si deodată ploaia s-a potolit. Era semn că Dumnezeu încuviința hirotonia sa, înzestrându-l totodată și cu o mare putere făcătoare de minuni. După un pelerinaj la Muntele Athos, în 1911, se întoarse în Chios şi se dărui slujirii preoţeşti în paraclisul unui spital de leproşi. Curând, spitalul aflat pe atunci în sărăcie şi ruină, deveni un înfloritor centru duhovnicesc asemeni unei mănăstiri. Sfântul părinte îngrijea cu mâinile sale pe bolnavi şi mulţi dintre ei se tămăduiau, iar mulţi dintre cei tămăduiţi deveneau mai apoi călugări şi maici (după cum s-a întâmplat şi cuviosului părinte Nichifor cel Orb, pomenit la 4 ianuarie).
În timpul binecunoscutului schimb de populaţie dintre anii 1922 şi 1924, refugiaţii veniră în Chios, mulţi dintre ei fiind maici şi fecioare rămase fără adăpost. În urma unei vedenii a Maicii Domnului, sfântul părinte ridică o mănăstire în anul 1930, care avu la început 30 de vieţuitoare şi spori curând. Faima noii Mănăstiri a Maicii Domnului Voithia se răspândi curând, iar obştea spori la 80 de maici, fiind vestită în întreaga Grecie pentru buna sa rânduială.
Sfântul părinte Antim era duhovnic al maicilor, însă spovedea şi mulţime de credincioşi care veneau la dânsul în fiecare zi, adesea numărul celor celor mărturisiţi într-o zi se ridica la 60 sau 70. Petrecu în această slujire cu pilduitoare jertfelnicie şi iubire părintească mai bine de 30 de ani săvârşind mulţime mare de tămăduiri.
Când din pricina bătrâneţii nu mai putea sluji cu mâinile sale, se retrase în chilia sa rugându-se să îl învrednicească Dumnezeu să slujească aproapelui până în ultima clipă a vieţii sale.
La 27 ianuarie 1960, sfântul părinte săvârşi cea din urmă Dumnezeiască Liturghie, apoi adormi în pace la 15 februarie, la vârsta 91 de ani, fiind petrecut la mormânt cu multe lacrimi de toată insula Chios.
Trupul sfântului Antim fu înmormântat în biserica mănăstirii sale şi săvârşeşte multe minuni până astăzi, împreună cu icoana Maicii Domnului Voithia.
A fost canonizat de Patriarhia Ecumenica pe 13 august 1992.
Sursa:
1. http://ro.orthodoxwiki.org/Antim_din_Chios
2. http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-antim-chios-128408.html
Epoca în care a trăit sfântul a fost una deosebit de grea: abia luaseră sfârsit persecuțiile din partea turcilor, iar amintirea crimelor săvârșite de aceștia era încă proaspătă în memoria crestinilor. Conditiile precare nu le permiteau copiilor săraci să studieze. La vârsta cuvenită intră la şcoală pe care o părăsi curând pentru a lucra ca cizmar. De mic, sfântul a deprins meseria de cizmar. Deși era sărac, niciodată nu a fost tentat de ispita solutiilor usoare si nedrepte. Încă din frageda pruncie, se ruga și postea.
La vârsta de 19 ani vizită Schitul Tuturor Sfinţilor întemeiat de părintele Pahomie, care fusese părinte duhovnicesc al Sfântului Nectarie. Cu binecuvântarea bătrânului părinte, Antim se întoarse acasă şi îşi ridică cu mâinile sale o mică colibă unde începu să vieţuiască. Intrucât suferea de o grea boală a stomacului, tânărul monah a luat binecuvântarea de a se întoarce acasă până când se va vindeca. Singura sa mângâiere era icoana Maicii Domnului primită de la mama sa cunoscută ca Maica Domnului Ajutătoarea (Voithia) care începu curând a săvârşi minuni care aduseră pe mulţi la micul său sălaş. După un timp se întoarse în casa părintească pentru a alina suferinţa părinţilor săi şi pentru a ajuta pe săracii din satul său.
După o vreme, se retrase la Schitul Tuturor Sfinţilor unde bătrânul Pahomie îl îmbrăcă haina monahală dându-i numele Antim, la varsta de 20 de ani. Curând însă, se îmbolnăvi, iar stareţul îl trimise acasă la părinţii săi din pricina slăbirii trupului.
Întors acasă, în afară de a-şi îngriji părinţii bolnavi şi îndeletnicirea de cizmar, îşi duse mai departe rânduiala monahală, petrecând noaptea în rugăciune, hrănindu-se timp îndelungat numai cu pâine şi apă şi dăruindu-se cu evlavie şi râvnă citirii vieţilor sfinţilor, şi astfel reuşind să biruiască ispitele vrăjmaşului nevăzut al mântuirii oamenilor.
Tot mai mulţi erau cei care veneau la modesta sa colibă şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar în 1909, pe când avea 40 de ani, primi schima mare de la cel ce i-a urmat bătrânului Pahomie pe scaunului stăreţiei, părintele Andronic. Locuitorii Chiosului cerură ca părintele Antim să primească harul preoţiei, însă episcopul locului refuză căci acesta nu avea studii. În cele din urmă, după multe stăruinţe, în anul 1910, episcopul Smirnei îl învrednici de harul preoţiei. În clipa în care toti au strigat «vrednic», un cutremur puternic a zguduit biserica și toată zona aceea. Deodată cerul s-a întunecat, a început să tune și să fulgere și o ploaie torențială s-a abătut asupra acelui loc. Din cauza cutremurului, o candelă a căzut în fata sfântului si deodată ploaia s-a potolit. Era semn că Dumnezeu încuviința hirotonia sa, înzestrându-l totodată și cu o mare putere făcătoare de minuni. După un pelerinaj la Muntele Athos, în 1911, se întoarse în Chios şi se dărui slujirii preoţeşti în paraclisul unui spital de leproşi. Curând, spitalul aflat pe atunci în sărăcie şi ruină, deveni un înfloritor centru duhovnicesc asemeni unei mănăstiri. Sfântul părinte îngrijea cu mâinile sale pe bolnavi şi mulţi dintre ei se tămăduiau, iar mulţi dintre cei tămăduiţi deveneau mai apoi călugări şi maici (după cum s-a întâmplat şi cuviosului părinte Nichifor cel Orb, pomenit la 4 ianuarie).
În timpul binecunoscutului schimb de populaţie dintre anii 1922 şi 1924, refugiaţii veniră în Chios, mulţi dintre ei fiind maici şi fecioare rămase fără adăpost. În urma unei vedenii a Maicii Domnului, sfântul părinte ridică o mănăstire în anul 1930, care avu la început 30 de vieţuitoare şi spori curând. Faima noii Mănăstiri a Maicii Domnului Voithia se răspândi curând, iar obştea spori la 80 de maici, fiind vestită în întreaga Grecie pentru buna sa rânduială.
Sfântul părinte Antim era duhovnic al maicilor, însă spovedea şi mulţime de credincioşi care veneau la dânsul în fiecare zi, adesea numărul celor celor mărturisiţi într-o zi se ridica la 60 sau 70. Petrecu în această slujire cu pilduitoare jertfelnicie şi iubire părintească mai bine de 30 de ani săvârşind mulţime mare de tămăduiri.
Când din pricina bătrâneţii nu mai putea sluji cu mâinile sale, se retrase în chilia sa rugându-se să îl învrednicească Dumnezeu să slujească aproapelui până în ultima clipă a vieţii sale.
La 27 ianuarie 1960, sfântul părinte săvârşi cea din urmă Dumnezeiască Liturghie, apoi adormi în pace la 15 februarie, la vârsta 91 de ani, fiind petrecut la mormânt cu multe lacrimi de toată insula Chios.
Trupul sfântului Antim fu înmormântat în biserica mănăstirii sale şi săvârşeşte multe minuni până astăzi, împreună cu icoana Maicii Domnului Voithia.
A fost canonizat de Patriarhia Ecumenica pe 13 august 1992.
Sursa:
1. http://ro.orthodoxwiki.org/Antim_din_Chios
2. http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-antim-chios-128408.html
