Mai jos puteți vedea toate citatele extrase din cartea
"Cel ce nu se căieşte din inimă pentru cele ce a făcut, foarte uşor se întoarce şi face iarăşi aceleaşi păcate şi chiar şi mai multe. Spovedania adevărată trebuie să se facă deci cu acest gând serios şi cu hotărârea de a nu mai păcătui, adică să urâm atât de mult păcatul, încât mai bine să preferi să mori decât să mai păcătuieşti."
Tag-uri:
Sursa: Părintele Sofian Boghiu, Un iconar de suflete, Vol. I, Editura Basilica, București, 2009, p. 75
"Spovedania trebuie făcută fără să te ruşinezi a spune păcatul aşa cum l-ai facut, adică arătând toată gravitatea lui. Să spui toate năravurile tale şi să nu arunci vina pe unul sau pe altul, ci să te osândeşti pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu şi a preotului şi să-i arăţi toate rănile păcatului zicând: 'din lenevirea mea şi din nesimţirea mea am mâniat pe Dumnezeu şi mi-am rănit sufletul şi trupul şi mă aflu acum osândit şi condamnat la temniţele iadului şi la muncile cele veşnice'."
Tag-uri:
Sursa: Părintele Sofian Boghiu, Un iconar de suflete, Vol. I, Editura Basilica, București, 2009, p. 75
pagina 92
Când dai milostenie, să nu îți pară rău
"Când dai, să nu-ţi pară rău. Să dai cu bucurie că lângă tine e îngerul care te scrie în cartea cu fapte bune. Iar dacă îţi pare rău, nu te poate scrie că te îndoieşti în inima ta. Şi lui Dumnezeu nu-I plac îndoielile. Dumnezeu e drept şi bun şi vrea să fim şi noi la fel."
Tag-uri:
Sursa: Părintele Sofian Boghiu, Un iconar de suflete, Vol. I, Editura Basilica, București, 2009, p. 92
"În post contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. Poţi să mori de foame, nu are niciun rost postul tău, până nu te împaci cu celălalt. Unii nu-şi vorbesc cu anii. Dar postesc fiecare post. Vai de postul lor!"
Sursa: Părintele Sofian Boghiu, Un iconar de suflete, Vol. I, Editura Basilica, București, 2009, p. 93
pagina 94
Despre moda și înfrumusețarea trupului
"Să nu vii la Biserică cu moda ca să întoarcă alţii capul după tine. Să nu-ţi pui haine strălucitoare! Să nu te machiezi, să nu-ţi dai cu roşu pe buze, să nu te vopseşti. Că asta înseamnă că tu nu crezi că Dumnezeu te-a făcut frumoasă, că a greşit şi vrei tu să te faci."
Tag-uri:
Sursa: Părintele Sofian Boghiu, Un iconar de suflete, Vol. I, Editura Basilica, București, 2009, p. 94