"Acela care are părere înaltă despre sine rămâne în ceața mândriei și nu are nici sănătate duhovnicească, nici vizibilitate, de aceea nu poate vedea darurile celuilalt."

"Pe cât poţi, să umbli smerit. Tot ceea ce faci, să faci cu sârguinţă, pentru Hristos, iar nu pentru a plăcea oamenilor sau din slavă deşartă, ca să auzi „bravo” de la oameni. Când omul nu acceptă laudele oamenilor, ci lucrează numai pentru Dumnezeu, atunci este răsplătit de Dumnezeu în această viaţă cu Harul Său îmbelşugat, iar în cealaltă cu bunătăţile Raiului."

"În fiecare acţiune a ta, chiar şi în cea mai mică mişcare a ta, Dumnezeu să fie centrul. Îndreaptă către Dumnezeu întreaga ta fiinţă. Dacă îl iubeşti pe Dumnezeu, mintea ta va căuta continuu cum să-L mulţumească, cum să-I placă Lui, iar nu cum să placă oamenilor. Aceasta te va ajuta mult să te slobozeşti din lanţurile grele ale dorinţei de a plăcea oamenilor, care îţi este o piedică pentru viaţa mai înaltă. Iar când te vei bucura că ai scăzut în ochii oamenilor, atunci vei fi îndulcită lăuntric de Dulcele Iisus"

"Înlăuntrul durerii, se ascunde mai multă dragoste decât în dragostea firească. Căci, dacă suferi pentru celălalt, îl iubeşti puţin mai mult. Dragoste cu durere înseamnă să strângi în braţe pe un frate de-al tău care are demon, iar demonul să plece. Fiindcă dragostea care îmbrăţişează, dragostea duhovnicească cu durere, dăruieşte făpturilor lui Dumnezeu mângâiere dumnezeiască, îi îneacă pe demoni, slobozeşte suflete şi vindecă răni cu balsamul dragostei lui Hristos pe care îl varsă."

"Pentru ca să ni se înmoaie inima, trebuie să ne punem nu numai în situaţia celorlalţi oameni, ci şi a animalelor, chiar şi a şarpelui. Să ne gândim: „Mi-ar place să fiu şarpe, să ies puţin la soare ca să mă încălzesc şi să vină altul să mă lovească, să-mi zdrobească capul? Nu”. Atunci ni se va face milă şi vom iubi chiar şi şerpii. Dacă omul nu se pune în situaţia celuilalt, chiar şi a animalelor şi a insectelor, nu devine „om”."