"Soţul ar trebui să fie pentru soţie – în funcţie de împrejurări – uneori tată, alteori frate, altădată prieten şi întotdeauna bărbat al ei. Dacă va face asta, va avea parte de o atitudine netulburată şi armonioasă din partea soţiei, care, de multe ori este mai binevoitoare şi mai jertfelnică, dar alteori, în faţa unor evenimente neînsemnate, se descurajează şi se teme."

"Soţia, de multe ori, are faţă de soţ un com­portament copilăros. De multe ori face mofturi şi nazuri de copil mic. Tu, ca soţ, trebuie să te co­bori „la mintea ei”, să nu-i dispreţuieşti cererile, să încerci să i le satisfaci şi astfel să aduci echili­brul în familie, deoarece în familie toată atenţia trebuie îndreptată către mădularul cel slab care este femeia."

"Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oa­recare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde in­vidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului, doreş­te ca acesta să-i aparţină în întregime."

"Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se des­part, ori rămân necăsătoriţi şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei. Dacă se ajunge însă la căsătorie înseamnă că aceasta este acceptată de Dumnezeu: fie că unirea este bine-plăcută Lui, fie că este doar acceptată. De aceea, conştienţi de aceasta, soţii trebuie să se tolereze, să fie îngă­duitori unul cu celălalt. Iar seara trebuie să discu­te despre întâmplările din timpul zilei, dând fie­care explicaţii pentru a nu exista neînţelegeri."