Rugăciunea devine lucrătoare prin fapte

" O rugăciune e lucrătoare când e unită cu faptele poruncilor. Deci, când rugăciunea nu cade de pe limbă numai ca un cuvânt simplu, sau ca o vorbă goală a gurii, zăcând leneşă şi fără consistenţă, ci e înviorată şi însufleţită prin împlinirea poruncilor, atunci e lucrătoare...Într-altfel (adică făcută pentru alţii) e lucrătoare când cel ce are lipsă de rugăciunea dreptului săvârşeşte faptele rugăciunii, îndreptându-şi viaţa de mai înainte şi (astfel) făcând tare cererea dreptului, întrucât o împuterniceşte prin purtarea sa de bunăvoie. Căci nu foloseşte rugăciunea dreptului celui care, având trebuinţă de ea, se desfată mai mult cu păcatele decât cu virtuţile."