Adu-ți aminte că ești nimic, cu trupul și cu sufletul

Adu-ți aminte că, nu după multă vreme, vei lăsa pe toate cele văzute, cerul și pământul, oamenii și lucrurile. Adu-ți aminte că ești nimic, cu trupul și cu sufletul, că puțin necaz de tulbură pe tine, puțină durere te arde pe tine, un cuvânt prost te răscolește pe tine. Deci, pentru ce nu te desparți tu puțin de viața aceasta? Eu îți spun ție că ești dator a te muta de aici, și, sus, înlăuntrul porților cerești, să-ți faci ție cort și, acolo, de-a pururi să petreci. Ci te roagă lui Dumnezeu până la moarte, ca să te primească pe tine cu milostivire, și, la vremea aceea, să-ți deschidă ție degrabă, iar până ce ești pe pământ, pleacă-ți genunichii către Dumnezeu: sus să-ți ai sufletul, iar cu fața de-a pururi să acoperi pământul, ca să te vadă pe tine, că mai mult petreci ostenindu-te în rugăciune și adu-ți aminte de cele viitoare și rele și bune. Că acestea aduc frica lui Dumnezeu, și aduc lucrurile cele sufletești. Că săraci suntem toți și nu avem pe nimeni ajutor și sprijinitor, decât numai pe Dumnezeu.

Drept aceea, despărțindu-ne cu sufletul de toate, să ne îngrijim de noi înșine. Adu-ți aminte de păcatele tale și de osândirea ta. Adu-ți aminte că ești om muritor, bolnăvicios și pătimaș, spurcat și necurat. Adu-ți aminte că ești om cu viață mâhnită și plină de primejdii, care pe mulți, și buni și răi, înțelepți și neînțelepți, bogați și săraci, i-a pierdut. Adu-ți aminte că ești om, având oase smerite, de la picioare și până la cap, neputând suferi nici osteneală de o zi și nicio noapte să priveghezi. Adu-ți aminte că ai greșit lui Dumnezeu cu fapta, cu cuvintele și cu gândurile. Adu-ți aminte că ziua și noaptea te lupți cu leul și cu șarpele. Adu-ți aminte câte suflete sunt sub pământ, care n-au luat în seamă frica lui Dumnezeu și acum nu câștigă odihnă rugându-se, ci, întru cele mai de jos ale firii, își plâng rătăcirile lor, lenevirea și desfătarea, precum și vătămările certurilor lor. Adu-ți aminte că, după puțină vreme, vei muri și te vei osândi. Să nu încetezi a grăi acest mic cuvânt, ci să-l scrii în sufletul tău și în inima ta și să-l legi pe el de grumazul tău și anume: „Greșit-am Doamne, miluește-mă!”. Mai bună îți este ție aceasta, decât o coronă împărătească, pentru că aceea pe mulți în muncă pogoară, iar acest cuvânt în viața veșnică duce. Întru acestea să te înveți și întru acestea de-a pururea să fii.