Sfârșitul lumii nu înseamnă sfârșitul material al ei

Părintele Dumitru Zamisnicu
Părintele Dumitru Zamisnicu
1910-1974
"Sfârșitul lumii proorocit în Biblie nu înseamnă sfârșitul material al ei, ci înseamnă sfârșitul: minciunii, urâtului, inutilului, nedreptății, răului, nesfințeniei, războiului..."

Preotul nu trebuie să fie numai luminos ci și fierbinte

Părintele Dumitru Zamisnicu
Părintele Dumitru Zamisnicu
1910-1974
"Preotul nu trebuie să fie numai luminos, ci și fierbinte, învăpăiat, căci altfel i se potrivesc cele zise episcopului din Laudiceia: ”Fiindcă nu ești fierbinte, ci numai căldicel, te voi scuipa din gura Mea”. Iar de grăiești Dumnezeieștile cuvinte, nu fă lucrurile satanei; de slujești cu îngerii în Dumnezeiescul Lăcaș, ieșind afară din el nu umbla cu dracii, spre a nu mânia pe Dumnezeu. Nu poți fi păstor dacă nu iubești pe Hristos din toată inima, adică făcându-I toate poruncile, pentru că păstorul va da socoteală de toate sufletele cele pierdute."

Așa-i soarta omului păcătos, caută dulceața păcatelor toată viața

Părintele Dumitru Zamisnicu
Părintele Dumitru Zamisnicu
1910-1974
"Așa-i soarta omului păcătos, caută dulceața păcatelor toată viața, dar sfârșește în amară și veșnică moarte în iad. Că și râurile adună ape dulci, dar când se varsă în mare se amărăsc. Și oricâte râuri cu ape dulci s-ar vărsa în mare, marea tot nu se îndulcește. Așa și omului nu-i folosește dulceața păcatelor ca să-i îndulcească amăreala morții."

Rugăciunea are două aripi: iertarea și mila

Părintele Dumitru Zamisnicu
Părintele Dumitru Zamisnicu
1910-1974
"Cum este hrana necesară trupului, așa este rugăciunea necesară sufletului. Rugăciunea are două aripi: iertarea și mila. Să ierți celui ce ți-a greșit și să dai celui ce-ți cere. Ea presupune nerăutate, pocăință adevărată și ținerea poruncilor."

Cine-și amână pocăința, își îngreunează mântuirea

Părintele Dumitru Zamisnicu
Părintele Dumitru Zamisnicu
1910-1974
"Cine-și amână pocăința, își îngreunează mântuirea. Este și o vorbă: boală lungă, moarte sigură. Deci nu lăsa păcatele să se facă obișnuință, să devină a doua fire."

Omul trebuie să studieze mai multe domenii și să aibă anumite orientări

Părintele Dumitru Zamisnicu
Părintele Dumitru Zamisnicu
1910-1974
"Școala pregătește o profesiune, dar viața are nevoie de toate profesiunile. Profesiunea învățată în școală este o inițiere vagă, care numai încadrată în viață capătă contururi precise. Omul are nevoie să cunoască bine, foarte bine profesiunea sa, dar trebuie să aibă și o cultură generală, să aibă anumite orientări și despre celelalte profesiuni și realități sociale, politice, culturale, religioase din timpul său pentru ca să-și dea seama, să se încadreze în condițiunile cele mai optime cu activitatea, cu profesiunea, cu specialitatea sa. "

Fecioria este împărăteasă a poftelor bune

Părintele Dumitru Zamisnicu
Părintele Dumitru Zamisnicu
1910-1974
"Fecioria este soră a îngerilor, învingere a patimilor, împărăteasă a poftelor bune și moștenire a tuturor bunătăților."

Arhiereul trebuie să fie chipul smereniei lui Hristos

Părintele Dumitru Zamisnicu
Părintele Dumitru Zamisnicu
1910-1974
"Arhiereul nu este ca să se mândrească, ci ca să fie el chipul smereniei lui Hristos care a spălat picioarele apostolilor, le-a sărutat și a murit pe cruce."

Neamul românesc s-a împuținat prin avorturi

Părintele Dumitru Zamisnicu
Părintele Dumitru Zamisnicu
1910-1974
" 'Creșteți și vă înmulțiți ...' se traduce, înțeleg, prin culcați-vă din plăcere, apoi ucideți pruncii în pântecele mamei lor?! Neamul românesc s-a împuținat prin avorturi tot atât cât vietnamezii în îngrozitorul și drăcescul război."

Curvia aduce boală trupească dar și pagubă sufletească

Părintele Dumitru Zamisnicu
Părintele Dumitru Zamisnicu
1910-1974
"Curvarul pierde: sănătatea trupească, frumoasa podoabă a feței, vederea ochilor, bunătatea glasului, deșteptarea, vitejia, tăria, puterea. Se alege în schimb cu scurtarea zilelor și, mai ales, cu pagubele sufletești: lipsirea Dumnezeiescului Dar, împărăția cerească, pierde prietenia cu îngerii, împărtășirea cu sfinții, de a împărăți în veci împreună cu Hristos, de prea dorita vedere a feței Lui. Nici nu se gândește că acestea sunt de mii de ori mai dulci decât înșelătoarea curvie."

Părintele Dumitru Zamisnicu

1910 - 1974
  • Erbiceni, județul Iași
  • Mărturisitor din temnițele comuniste, Preot
  • 15 Martie
  • Bălteni, Probota, județul Iași